Direcţia de Sănătate Publică a județului Brașov realizează politicile şi programele naţionale de sănătate, elaborează şi implementează programe locale de sănătate publică, organizează şi coordonează structurile sanitare, elaborează evidenţele statistice în probleme de sănătate publică şi asigură planificarea şi derularea investiţiilor finanţate de la bugetul de stat pentru sistemul de sănătate.
- coordonează şi evaluează realizarea indicatorilor programelor naţionale de sănătate care se derulează în teritoriul arondat şi organizează acţiuni de inspecţie sanitară de stat prin personalul împuternicit în condiţiile legii; programele de sănătate privind femeile şi copiii, precum şi toate aspectele legate de starea de sănătate a acestui grup populaţional sunt coordonate şi monitorizate de către personalul nominalizat în acest scop;
- elaborează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare programe comune de sănătate publică în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice, cu organizaţii neguvernamentale de profil şi cu alte persoane juridice care au în obiectul lor de activitate furnizarea unor servicii de sănătate publică;
- coordonează şi organizează activităţile privind asigurarea asistenţei medicale în caz de dezastre, epidemii şi alte situaţii speciale;
- organizează preluarea de la toţi furnizorii de servicii medicale a datelor statistice, prelucrarea şi raportarea acestora, în conformitate cu reglementările în
- în colaborare cu autorităţile locale, cu instituţii de învăţământ şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, organizează activităţi în domeniul sănătăţii
- coordonează serviciile medicale din teritoriu, organizează şi coordonează asistenţa medicală în caz de calamităţi, catastrofe şi alte situaţii deosebite, stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, organizează, coordonează şi răspund de pregătirea reţelei sanitare pentru apărare şi asistenţă medicală în caz de dezastre, epidemii şi alte situaţii deosebite, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei;
- organizează culegerea şi prelucrarea datelor statistice de la toţi furnizorii de servicii medicale din teritoriul arondat, indiferent de forma de organizare, şi întocmesc rapoarte pe care au obligaţia de a le pune la dispoziţie Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi instituţiilor desemnate de acesta, potrivit reglementărilor legale în vigoare. Furnizează date statistice către alte autorităţi, activitate ce se va face la solicitare şi cu respectarea confidenţialităţii referitoare la
- efectuează, potrivit dispoziţiilor legale, servicii de sănătate publică, pentru care se percep tarife potrivit actelor normative în vigoare.
Programele naționale de sănătate publică derulate de DSP Brașov
PN I – PROGRAMUL NAȚIONAL DE VACCINARE
PN II – PROGRAMUL NAȚIONAL DE SUPRAVEGHERE ȘI CONTROL AL BOLILOR TRANSMISIBILE PRIORITARE
1.Subprogramul Național de supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare
2.Subprogramul Național de supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale si a rezistenței microbiene, precum și de monitorizare a utilizării antibioticelor
PN III – PROGRAMUL NAȚIONAL DE PREVENIRE, SUPRAVEGHERE ȘI CONTROL AL INFECȚIEI HIV/ SIDA
PN IV – PROGRAMUL NAȚIONAL DE PREVENIRE, SUPRAVEGHERE ȘI CONTROL AL TUBERCULOZEI
PN V – PROGRAMUL NAŢIONAL DE MONITORIZARE A FACTORILOR DETERMINANȚI DIN MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI MUNCĂ
2. Subprogramul Domeniul privind protejarea sănătății copiilor și tinerilor prin prevenirea îmbolnăvirilor asociate activităților desfășurate în colectivități
PN VII – PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCREENING ORGANIZAT PENTRU BOLI CRONICE CU IMPACT ASUPRA SĂNĂTĂȚII PUBLICE
PN VIII – PROGRAMUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE MINTALĂ ȘI PROFILAXIE ÎN PATOLOGIA PSIHIATRICĂ
PN IX – PROGRAMUL NAŢIONAL DE TRANSPLANT DE ORGANE, ŢESUTURI ŞI CELULE DE ORIGINE UMANĂ
1. Subprogramul de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană
3. Subprogramul de fertilizare in vitro și embriotransfer
PN XII – PROGRAMUL NAŢIONAL DE EVALUARE ŞI PROMOVARE A SĂNĂTĂȚII ȘI EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE
1. Subprogramul de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate
Domeniu: 2.Evaluarea stării de sănătate a populaţiei generale
PN XIII – PROGRAMUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A FEMEII ȘI COPILULUI
XIII.1. – SUBPROGRAMUL DE NUTRIŢIE ŞI SĂNĂTATE A COPILULUI:
1.1.2. Prevenirea deficienţelor de auz prin screening auditiv la nou-născuți
1.1.3. Prevenirea retinopatiei de prematuritate şi a complicaţiilor acesteia, prin screening neonatal, laserterapie şi monitorizarea evoluției bolii
1.3.1. Profilaxia distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă între 0-12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf;
1.3.2. Profilaxia malnutriţiei la copii cu greutate mică la naştere
1.3.4. Tratamentul dietetic al copiilor cu diaree cronică/ sindrom de malabsorbţie şi malnutriţie
1.3.5. Tratamentul dietetic al copiilor cu mucoviscidoză
XIII.2. – SUBPROGRAMUL DE SĂNĂTATE A FEMEII
2.4. Profilaxia sindromului de izoimunizare Rh

